Andrei MANOLESCU
Sub covorul finalei
Mai toată lumea a lăudat ceea ce s-a întîmplat la Bucureşti cu ocazia finalei Europa League. Stadionul era oricum frumos, meciul s-a dovedit pe cît de aprins pe atît de spectaculos, iar publicul a fost civilizat şi entuziast. Nu mă îndoiesc că, şi din punct de vedere al organizării, foarte multe lucruri au fost bine făcute.
citiţiTramvaiul de la miezul nopţii
Anul 1987. O noapte de iunie foarte caldă. Prima răbufnire adevărată a verii. Coborîsem de la Mălăeşti pe poteca Take Ionescu (mirîndu-mă că a existat o vreme cînd politicienii construiau trasee montane care le purtau apoi numele) iar mai jos, pe drumul dintre Poiana Izvoarelor şi Gura Dihamului, chiar dacă era pădure, aerul fusese aproape sufocant.
citiţi"Reconfigurare traseu"
Nu demult, m-a amuzat să descopăr nedumerirea unui tînăr, exprimată faţă de nişte oameni mai în vîrstă: „Voi cum reuşeaţi să vă întîlniţi în oraş pe vremea cînd nu erau telefoane mobile?“. Chiar aşa. Cum?
citiţiÎn arest la bibliotecă
Puţin timp după Revoluţie, abia ce abandonasem prima mea profesie, că unei persoane foarte voluntare îi căşunase că ar fi musai să mă angajeze la o mare bibliotecă. Ştia ea că urmau să fie scoase nişte posturi la concurs. Luat repede, m-am lăsat dus de val şi am făcut ce mi s-a spus.
citiţiNu trageţi în arbitru
De cînd mă ştiu, în România am auzit acuzaţii la adresa arbitrilor. Comentatorii TV de pe vremea lui Ceauşescu obişnuiau să dea vina pe „cavalerii fluierului“ – cum li se zicea pe atunci – aproape de fiecare dată cînd echipele noastre mîncau bătaie de la altele străine. Cred că, din acea perioadă, multora dintre noi le va fi intrat în cap că arbitrul e un potenţial duşman.
citiţiMîncare complicată
De Paşti, pe la noi e important mîncatul, că nu se ştie cînd mai apare ocazia. Omul se mută dintr-o vizită în alta, de la o rudă la alta (precum Craii de Curtea Veche, dintr-o cîrciumă în alta) şi peste tot "serveşte" drob, miel, ouă roşii, cozonac şi alte mîncăruri tradiţionale.
citiţiPansamentul alb
Era o dimineaţă răcoroasă de primăvară în care pacienţii operaţi cu o zi înainte se prezentau la control. Domni şi doamne în vîrstă care veneau în cupluri ori însoţiţi de fii sau fiice. Cu toţii suferiseră aceeaşi operaţie, cu toţii aveau aceleaşi emoţii, cu toţii aveau umbrele, pentru că, primăvara, nu-i aşa, oricînd poate începe ploaia.
citiţiBăieţi tari
Trei la o bere. Blondul voia să meargă în ziua următoare cu schiurile pe Valea Albă. Voinicu, cel despre care legenda spune că a bătut singur un tren întreg (el zice că a fost doar un compartiment), îl sfătuieşte să nu încerce. „De ce, mă, care-i problema?“ „E prea îngustă. „Păi, are o săritoare mai îngustă, dar acolo depinde cîtă zăpadă e.“
citiţiAdaptări locale
În anul 2004, România era declarată de către Comisia Europeană drept ţară cu o economie de piaţă funcţională. Un statut mult rîvnit în drumul de atunci către integrarea în Uniunea Europeană. Ne aducem aminte că statutul a fost obţinut după multe amînări şi suspine, la aproape doi ani după ce fusese deja acordat Bulgariei.
citiţiInstantanee de spital
Tipul cu halat alb de molton şi barbă albă se perindă a nu ştiu cîta oară, cu mîinile în sîn, aparent fără treabă. Nu-i limpede dacă e pacient sau angajat. Un doctor se opreşte în dreptul unui bătrînel scund care îl aştepta pe culoar. Îl întreabă prevenitor, cu capul aplecat într-o parte: „Ia spuneţi, ce-aţi păţit?“.
citiţi












Butonul play de mai sus este cheia 




