Alice GEORGESCU
Un adjectiv complicat
Munca de selecţioner este partea plăcută – cel puţin pînă se publică programul final şi încep supărările. Ea presupune să mergi în teatrele din ţară (uneori şi în afara ei) şi să vezi spectacole. Ceea ce, din punctul meu de vedere, e interesant şi plăcut.
citiţiRealităţi de palmares
Prezentat, „în vedetă“, la finalul săptămînii teatrale petersburgheze, Ulciorul sfărîmat de Heinrich von Kleist, spectacolul laureatului 2011 al Premiului Europa pentru Teatru – germanul Peter Stein –, a adus, în fruntea unui teatru legendar, un actor legendar: Klaus-Maria Brandauer, primit cu o furtună de aplauze la prima sa intrare în scenă din această montare picturală.
citiţiSe topea gheaţa pe Neva
Premiul Europa pentru teatru este o distincţie ce se acordă anual, la nivel continental, pentru realizări remarcabile în domeniul teatrului. Intră în discuţia juriului atît teatrul dramatic, cît şi teatrul-dans; de pildă, prima ediţie urmărită de mine „în direct“, acum vreo 15 ani, a avut-o ca laureată principală pe regretata Pina Bausch.
citiţiÎntr-o seară de aprilie
Gala Premiilor UNITER a ajuns în această primăvară la a XIX-a ediţie. Iniţiată pentru a răsplăti, după modelul cinematografic al Premiilor Oscar, performanţele teatrale într-un „cadru“ fastuos ori, măcar, fast pentru bucuria generală a „breslei“, Gala a debutat relativ modest, în 1992, în incinta frumoasă dar nu foarte încăpătoare a Teatrului Odeon.
citiţiȚinerea de minte ca exercițiu util
O recentă întîmplare mi-a adus aminte de „atelierul“ (workshop, pe înţelesul tuturor...) pe care, anul trecut, actorul şi regizorul britanic Michael Pennington l-a ţinut, la Ipoteşti, cu tineri actori români. A fost o săptămînă intensă, bogată, în acelaşi timp obositoare şi binefăcătoare.
citiţiVoință și putință
Spuneam în articolul de săptămîna trecută că la Academia de Teatru din Tîrgu-Mureş există bunul obicei ca profesorii de actorie şi de regie să se prezinte din cînd în cînd în faţa publicului nu numai cu produsele muncii lor pedagogice, ci şi cu mostre ale propriei înzestrări în meserie – meserie pe care, să nu uităm, le-o predau altora.
citiţiLecții particulare de frumusețe
Teatrul Naţional din Tîrgu-Mureş, înconjurat de vaste suprafeţe „pietonale“ ocolite, de luni bune, de pietonii care vor să-şi protejeze pantofii şi picioarele, se înalţă falnic spre capătul superior al „centrului“, adică al arterei centrale rămase, şi azi, promenada favorită a cetăţenilor de felurite vîrste.
citiţiBaterea de cîmpi, ca (auto)critică
Românul s-a născut nu doar poet, ci şi politician, inginer, avocat, popă, fotbalist, contabil, profesor, savant, artist – plus, evident, critic literar. Altfel spus, unde vine vorba de cap şi de picioare, e stăpîn şi domn; cu mîinile „le are“ mai puţin, în orice caz cu mîinile puse la treabă.
citiţiCe fac alții cu dramaturgia lor
În fiecare an, la Debrecen – oraş din estul Ungariei, la distanţă de vreo oră cu maşina de Oradea –, are loc un festival intitulat DESZKA („scîndură“, aluzie la scîndura scenei), care adună, pe parcursul unei săptămîni, spectacole cu texte maghiare contemporane jucate de teatrele maghiare din Ungaria şi din afara ei.
citiţiAmintirea, între iluzie și existență
Cred că oricui reflectează o clipă asupra stării actuale şi recent-trecute a teatrului românesc o concluzie i se impune cu necesitate: exodul masiv, în anii 1970-’80, al regizorilor importanţi, al regizorilor-artişti, al regizorilor creatori de şcoală a avut, asupra peisajului scenic, efectul cutremurului din 1977.
citiţi




Butonul play de mai sus este cheia 




