Adina POPESCU

Adina POPESCU | portrete din mers

Intimitate?

 
 

Se înghesuiau de-a valma zeci de oameni, se făceau permutări, se ghicea fiecare mișcare de sub pînza de cort, se auzea tot. Și atunci învățam să apreciez ceea ce aveam, adică intimitatea de acasă. Dar oare ce fel de intimitate avem? Ce mai reprezintă intimitatea noastră, a tuturor, într-un mare oraș?

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Mici intervenţii în „sistem“

 
 

Colegul matematician, care a copiat cuvînt cu cuvînt din manual, a luat 10. Acesta e „bagajul“ cu care am intrat în viață. Un sistem de valori cu totul pe dos. Astfel de lucruri te marchează într-un fel sau altul, fără să vrei. La 14 ani, chiar și la 18, știi ce e bine să alegi? Școala te pregătește pentru astfel de alegeri importante?

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Plecări, aşteptări

 
 

„Unde fugi așa, mamaie?“ S-a uitat la el ca și cum nu i-ar fi înțeles întrebarea și și-a văzut de drumul ei. „Mai ai 35 de minute pînă la tren!“, a informat-o exasperat nepotul. Abia atunci bătrîna s-a oprit – să-l creadă, să nu-l creadă?

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Bărbaţii de la pază şi protecţie

 
 

Ce păzește el sau pe cine păzește, n-am să înțeleg niciodată, fiindcă de cele mai multe ori îți dă senzația că taie frunze la cîini. Dar nu, el are grijă de siguranța clienților și din cînd în cînd simte nevoia, ca orice om în uniformă, să‑și manifeste autoritatea.

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Picnic la marginea drumului

 
 

Picnicul la români este, înainte de toate, un mod de a te afișa în public. De a frige mai mulți mititei și de a da muzica mai tare decît vecinul tău de picnic. În alte țări, mai civilizate, petrecerile de stradă, de pildă, sînt un pretext pentru o bucurie comună. 

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Atunci cînd cărţile ard

 
 

Prima mea senzație atunci cînd am văzut clipul cu Frumoasele străine care ard nu a fost una de revoltă, ci una de jenă. Mi-a fost rușine de omul care a făcut un astfel de gest. Ce‑o fi fost în mintea lui? Chiar nu și-a dat seama de penibilul situației? Iar penibilul acela se prelungea inutil, nu reușea să dea foc cărții. 

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Cîrciumioare

 
 

Hibernarea s-a terminat, la ora 7 seara încă e lumină și e plăcut afară, îmi pot părăsi în sfîrșit bîrlogul și redescopăr cît de mult îmi place Bucureștiul în aprilie și mai, singurele luni suportabile aici (ar mai fi și septembrie, uneori octombrie, însă lunile cu vreme bună de toamnă au ceva nostalgic).

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Clujul este un trend?

 
 

Clujul era „curat“ în comparație cu Bucureștiul, care era „murdar“. Clujenii erau „oameni de treabă și gospodari“, în vreme ce bucureștenii erau nesimțiți, gălăgioși, parveniți, într-un cuvînt, „mitici“. Clujul era un oraș liniștit, iar Bucureștiul era aglomerat. 

citiţi

Adina POPESCU | Regimul artelor şi muniţiilor

Leipzig, un tîrg-spectacol

 
 

Hotelurile sînt rezervate cu un an înainte. Leipzig-ul se pregătește din timp pentru acest eveniment care, printre altele, îl definește. Iar tîrgul în sine profită de un spațiu expozițional pe lîngă care Romexpo al nostru, cu toate paviloanele sale, pălește.

citiţi

Adina POPESCU | portrete din mers

Vîrsta, o chestiune subiectivă

 
 

Cînd eram la grădiniță sau în clasele primare și cîntam faimosul șlagăr „Noi în anul 2000, cînd nu vom mai fi copii…“, încercam să calculez (pe degete) ce vîrstă voi avea, de fapt, în anul 2000. 23 de ani. 23 de ani?! Prin urmare voi fi „bătrînă“ – mă întristam eu pe vremea aceea, cînd singura vîrstă acceptabilă mi se părea 18 ani. 

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI