Matei MARTIN
“Nici capitalism real, nici democraţie autentică” – interviu cu Alexandru SOLOMON
Matei MARTINCei mai bogaţi oameni din România sînt cei care, în zorii capitalismului, au ştiut unde se află şi cum să controleze resursele. Astăzi deţin fabrici şi uzine, trusturi de presă şi conturi solide. Flirtează cu politica. Zîmbesc la televizor. Şi ştiu cum se fac banii. Alexandru Solomon i-a căutat, prin apele tulburi ale capitalismului autohton.
» Citește tot
Cu telecomanda prin muzeu
Matei MARTIN„În curînd, fiecare om va avea dreptul la 15 minute de celebritate“ – spunea Andy Warhol, pe la 1970. Televizorul e „cel mai eficient mediu de transmitere în masă a informaţiei din istoria omenirii“ şi această calitate îl transformă în cea mai accesibilă rampă spre celebritate. Singura condiţie a celebrităţii, preconiza artistul, ar fi, deci, apariţia pe sticlă.
» Citește tot
Mult glamour pentru nimic – Premiile “Gopo”, ediţia 2010
Matei MARTINPe puntea unui vapor gata-gata să se scufunde căpitanul comandă orchestrei să cînte. Nici n-au apucat bine să digere potolul de la festin, că oaspeţii sînt poftiţi afară, să ia o gură de aer proaspăt. Şi dansează pe punte, în timp ce apa năvăleşte în sala motoarelor, apoi în cabine, pînă cînd valurile încep să măture puntea. Vaporul se scufundă, încetul cu încetul, odată cu oamenii care valsează.
» Citește tot
De la "satul fără cîini" la "toleranţă zero"
Matei MARTINÎntre „siguranţă“ şi „încredere“ există o legătură indisolubilă: prima o determină pe cea de-a doua. Încrederea e o consecinţă a siguranţei asigurate. Legătura semantică şi logică dintre cei doi termeni a făcut ca aceste două cuvinte, legate printr-un „şi“ copulativ, să devină sloganul Poliţiei. „Siguranţă şi încredere“ – adică recunoaşterea publică a unei misiuni îndeplinite.
» Citește tot
Permiteţi să raportez
Matei MARTINPermiteţi să raportez: în timpul serviciului meu nu s-au petrecut evenimente deosebite. Rata criminalităţii e sub media europeană şi trendul e descendent. În Bucureşti nu mai există „zone de risc“, ci numai infracţiuni izolate. Violenţele stradale nu constituie un fenomen îngijorător. Numărul accidentelor rutiere cu victime e tot mai mic. Staţi liniştiţi. Poliţia veghează.
» Citește tot
Citiţi acest articol
Matei MARTINCititorul de ziare vrea acurateţe, dar în acelaşi timp emoţie. Vrea obiectivitate, dar şi un pic de angajament. Vrea distanţă critică, dar şi căldură sau compasiune. Vrea imagini grăitoare, dar şi texte explicative. Vrea şoc, dar are limite. Ciudată specie mai e cititorul de ziare. Ciudată şi tot mai rară. Pe cale de dispariţie, spun unii. Pentru că şi-a epuizat resursele de hrană. A devorat totul online, ziarul tipărit – pîinea cea de toate zilele a cititorului de ziare – devenind fad, nesărat, inutil.
Ziariştii sînt şi mai ciudaţi. Cei mai mulţi nici nu vor să ştie unde, cînd şi de ce au început sau au încetat eventualii cititori să le parcurgă articolul. Asta pentru că probabil s-au speriat de exemplul people-metrului folosit de televiziuni ca să afle – chipurile, cu precizie! – cîte gospodine cu vîrste cuprinse între 31 şi 40 de ani au urmărit telenovela de la ora 16 şi-n ce secundă anume a emisiunii a fost punctul maxim de audienţă. Într-un fel, e şi normal să privească neîncrezători la aceste metode: uite unde a ajuns televiziunea de cînd patronii sînt cu ochii numai pe cifre şi statistici! Asta vrea publicul? Asta vrea, spun statisticile: sex, crime, fotbal, sex, crime şi iar fotbal. Pe bune? Păi, şi-atunci, de ce tot scad audienţele TV, că doar oferă fix „ce vrea publicul“.
Telerevoluţia, două perspective
Matei MARTINÎn decembrie, cînd se sărbătoreau douăzeci de ani de la 1989, B1 TV a transmis unul dintre cele mai tari documentare produse vreodată despre evenimentele care au condus la prăbuşirea regimului totalitar comunist: Videogramele unei revoluţii, de Andrei Ujică şi Harun Faroki. Filmul, produs în 1992, mai fusese prezentat doar la cîteva festivaluri şi în cinematografele de artă, aşa că publicul larg din România l-a văzut pentru prima dată. În Germania, cel puţin printre studenţii universităţilor cu profil artistic, e deja un film-cult, intrat în bibliografiile obligatorii. Andrei Ujică şi Harun Faroki au urmărit zeci de ore de material brut şi au ales, într-o tentativă de-a da o logică evenimentelor absurde de pe stradă, din cancelarii şi de la televiziune, cele mai semnificative momente. „Videogramele“ alese de cei doi sînt, în egală măsură, momentele iconice ale telerevoluţiei – cadrele care ni s-au lipit pe retină din acel lung film transmis pe viu, timp de cîteva zile – şi înregistrări subiective (deci selective) captate, te miri cum, de cameramani amatori. E un demers novator care a intuit de atunci, din 1992, cînd încă nu existau telefoanele mobile cu ecran şi cameră, nici Facebook sau YouTube, rolul şi riscurile democratizării imaginii. Videogramele unei revoluţii este una dintre cele mai substanţiale contribuţii la decriptarea evenimentelor din 1989.
» Citește tot
Paşaport pentru bunăstare
Matei MARTINDouăzeci de ani după... 1989. Ce s-a întîmplat în cele două decenii de la prăbuşirea regimului totalitar comunist? Cum ne-am descurcat? Într-un bilaţ sumar s-ar cuveni să pomenim de redobîndirea libertăţilor civile, de creşterea nivelului de trai, de racordarea la Occident, de aderarea la NATO şi la UE (cu toate avantajele economice şi politice care derivă din acest statut). Într-un alt bilanţ – subiectiv, de această dată – s-ar pune: degringolada morală şi politică, dezechilibrele economice, sentimentul de nesiguranţă, lipsa de perspective.
» Citește tot
Daţi un leu pentru... monumentele ne(re)cunoscute!
Matei MARTIN Vă mai amintiţi de sloganul "Daţi un leu pentru Ateneu"? Pe la începutul anilor ’90, statul le cerea cetăţenilor ajutorul pentru a renova clădirea învechită, deteriorată, a Ateneului Român.... » Citește tot