George BANU
Un eveniment. Faust la Budapesta
George BANUFaust e un spectacol legendar. El e soclul pe care s-a construit progresiv identitatea Teatrului „Radu Stanca“ din Sibiu. Contrariul lui Faust, Ofelia Popii, alături de noul său partener, fascina ca de la debutul său în rol de acum zece ani. Publicul i-a salutat entuziast pe unul şi pe celălalt, căci dacă savantul contaminat de melancolie capătă acum un surplus de energie faţă de precursorul său, Mefisto îşi prezervă condiţia ambiguă, nici bărbat, nici femeie, un androgin incert, o creaţie a minţii, o fantasmă.
» Citește tot
François Fillon, Tartuffe life
George BANUFillon își făcea cruce, cum îl surprindeau televiziunile, pentru a-și afilia cercurile catolice, se afirma credincios și adept al eticii sacre, dar, totodată, noi îi aflam săptămînal turpitudinile, venalitatea și disimulările. El mi-a/ne-a apărut atunci ca variantă actuală a lui Tartuffe.
» Citește tot
Teatrul nou şi teatrul vechi
George BANUÎn acest loc mi s-a revelat mitologia unui teatru vechi, readus la lumină ca un diamant deteriorat şi din nou șlefuit. Fiind la Praga, amintirea vizitei de atunci mi-a suscitat dorinţa de a face voiajul pînă la Cesky Krumlov, unde directorul acestui alt teatru baroc a acceptat să mă primească însoţit de o colegă erudită, Jitka Pelechova.
» Citește tot
Fotografia şi moartea
George BANUSoţia mea a pierdut în metrou o pungă cu fotografii vechi şi s-a reîntors acasă în lacrimi. Dar eu am înţeles: ea, care trăieşte în intimitatea fantomelor, s-a eliberat, inconştient, de morţii ei şi de fotografiile lor.
» Citește tot
Înlocuire de om, înlocuire de actor
George BANU„Pentru că nu m-a înlocuit am supravieţuit“, îmi va mărturisi ea cu ochii umezi. Şi azi continuă să joace rolul.
» Citește tot
Începutul şi ne-sfîrşitul operei
George BANUDacă iubesc statuile rănite de timp, cu braţe rupte sau marcate de cicatrici definitive, e şi pentru că ele suscită sentimentul de „ne-sfîrşit“ produs nu de artist, ci de ravagiile timpului.
» Citește tot
Voiaj la Tokyo pe urma unor aştri stinşi
George BANUSub impulsul lui Artaud, barierele cuvîntului ca mijloc de comunicare au fost atunci atacate în favoarea „strigătului“ sau a „cîntecului“, căci astfel corpul se putea manifesta liber de constrîngeri şi mai cu seamă devenea apt să producă solidarităţi colective fiindcă, aliaţi, spectatorii şi actorii le resimțeau contaminarea afectivă, puterea energetică.
» Citește tot
„Păr alb“ şi cristale teatrale
George BANUSpectacolele, aceste cristale distinct extrase din bibliografia de viaţă şi de artă, ne restituie emoţia poetică trăită în obscuritatea sălilor.
» Citește tot
Wilde, Baudelaire, Cehov – un sfîrşit de secol
George BANUSecolul XX, secol scurt, fără melancolie, se va termina odată cu căderea Zidului de la Berlin. Altă istorie, alte vremuri. Dar Cioran spunea: „Mie îmi place sfîrşitul în toate“.
» Citește tot
De ce atîta rîs?
George BANUMă întreb: e un simptom de bătrîneţe sau de tristeţe? Rîsul în hohote mă exasperează, rîs agresiv şi nociv convivialităţii.
» Citește tot