Andrei PLEŞU

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Note, stări, zile

 
 

După gustul meu, poeţii îşi recită mai bine poeziile decît o fac actorii. Fireşte, cu excepţiile de rigoare. Cine i-a auzit pe Nichita Stănescu, pe Cezar Ivănescu, pe George Călinescu, pe Teodor Pâcă şi pe alţii rostindu-şi textele, nu-şi poate imagina un mai potrivit mod de lectură.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Înapoi la colectivism?

 
 

Am ascultat, de curînd, o conferinţă a doamnei Angela Gronenborn de la Universitatea din Pittsburg. Domeniul era departe de a-mi fi familiar (biologie structurală), dar implicaţiile lui „metodologice“ mi s-au părut cît se poate de instructive şi... neliniştitoare.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Portretul artistului la senectute (şi dincolo de ea)

 
 

Am încetat, de peste 20 de ani, să practic meseria pentru care am fost şcolit: critica de artă. Ajunsesem la concluzia că scrisul despre imagine, ca şi cel despre muzică nu pot adăuga nimic esenţial la discursul artistic propriu-zis.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Povestiri, poveşti, mituri

 
 

La editura Humanitas a apărut, de curînd, o antologie a „celor mai frumoase povestiri“ din Vechiul Testament. Cititorul autohton se poate socoti norocos. Ţine în mînă un volum alcătuit de două mari profesioniste.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Violenţă civilizată

 
 

Într-un interviu din 1974, ca şi în lucrările sale despre evoluţia civilizaţiei, Norbert Elias vorbeşte, cu un optimism moderat, dar tenace, despre „progresele“ societăţii omeneşti în materie de agresivitate şi violenţă.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Puterea scrisului

 
 

Acum aproape trei ani, am simţit nevoia să reacţionez la iritările unora dintre cititori, nemulţumiţi că bombăn de pe margine. N-am fost, se pare, convingător. Primesc, în continuare, aceleaşi reproşuri. Nu-mi rămîne decît să-mi reiau pledoaria.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Noile riscuri ale vorbitului în public

 
 

A ţine conferinţe publice înseamnă, dintotdeauna, a asuma anumite riscuri. Poţi fi un bun specialist, dar poţi fi deficitar la capitolul „oratorie“; poţi fi un bun vorbitor, dar poţi avea o zi proastă, în care talentele proprii sînt, dintr-un motiv sau altul, adumbrite; poţi fi eficient retoric, dar pus dinaintea unui public inadecvat, nereceptiv, dacă nu chiar ostil.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Copiii lui Zaica

 
 

Am mai dat şi cu alt prilej citate din miraculoasele antologii publicate de profesorul Zaica, în urma unor „chestionare“ adresate elevilor din primii ani de şcoală. Recidivez pentru a-mi oferi, mie şi cititorilor, un scurt intermezzo de inocenţă în atmosfera de grosolănie, nervozitate, breaking news şi scandal ieftin în care respirăm de dimineaţa pînă seara.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

"Meseria de gazetar" şi "interesul general"

 
 

Mi s-au cerut declaraţii care să explice absenţa mea de la Salonul de carte de la Paris. Am răspuns laconic, dar limpede: „Mi se pare imoral să mă las inclus în programul unei instituţii aflate în plin derapaj.“ Atît. Nici ziarele din străinătate, nici cele din România nu au fost mulţumite.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Există ceva după dealuri?

 
 

Am văzut, în cele din urmă, filmul lui Cristian Mungiu. Acum mai bine de două săptămîni. Şi nu mă pot desprinde de apăsarea lui, de jetul de noroi din final, de tragicul lui molcom, aproape „normal“, semn inconfundabil al „lumescului“. Ca niciodată, mă simt captiv într-o interogativitate fără ieşire, fără răspunsuri, fără soluţii.

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI