Andrei PLEŞU

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Integrarea de tranziție

 
 

Era inevitabil. În loc să fie o evoluţie armonioasă, naturală, echilibrată, integrarea europeană a ţărilor candidate împrumută ceva din metabolismul tranziţiei. Mai mult: chiar şi instituţiile comunitare se văd contaminate de ritmurile, obiceiurile şi tatonările ţărilor aspirante. Cu alte cuvinte, procesul integrării seamănă mai mult a Est decît a Vest. Se fac mişcări precipitate, se ţin multe discursuri, se lansează şi se încalcă promisiuni, se alternează exigenţa ţeapănă cu festivităţile.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cosașu la 80 de ani? Uite că se poate!

 
 

Titlul de mai sus e aproape un citat din Radu Cosaşu. E proverbială înclinaţia lui de a relativiza orice perplexitate autohtonă („Cum se poate aşa ceva?“ – exclamă românul mereu surprins de suprarealismul natal) printr-un realist, vag obosit, sapienţial: „Uite că se poate!“. Sînt coleg de redacţie cu R.C. de cînd există Dilema

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Ce nu aduc banii

 
 

Se spune, cu un licăr romantic în ochi, că „banii n-aduc fericirea“. Nu prea sînt de acord. Dacă banii aduc ceva, apoi tocmai asta aduc: un fel de fericire. Fie una directă, materială, care nu e chiar de lepădat, fie una mai subtilă, în funcţie de calitatea posesorului (fericirea de a dărui, de a aduce bucurii altora, de a face opere de binefacere, de a crea instituţii, pe scurt de a-i face fericiţi pe alţii).

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Cine pe cine beşteleşte?

 
 

Trăim într-o atmosferă de front. S-a dat drumul la beşteleală generală, la bîtă, la parapon. Cineva face treabă? Nu-i nimic. Îl vom căuta de bătături. Ne vom interesa de taică-său, de vreun amor clandestin, de echipa de fotbal pe care o preferă. Oricum, putem spune despre „venerabilul“ care ne enervează tot ce ne vine la îndemînă: îl putem lua peste picior, îi putem poci numele, îl putem înjura de mamă.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Rezistenţa prin cultură

 
 

M-am pronunţat, în mai multe rînduri, împotriva acestei formule. Mi se părea că vrea să transforme firescul subzistenţei decente într-o probă de eroism. Dacă, într-o ambianţă neprielnică, îţi faci conştiincios meseria, dacă „îţi vezi de treabă“ neabătut, funcţionînd paralel cu universul ostil în care ţi-a fost dat să trăieşti, te poţi lăuda că ai supravieţuit cuviincios, că ţi-ai păstrat onorabilitatea, că nu te-ai „murdărit“, dar nu poţi pretinde că, prin activitatea ta, „ai rezistat“ regimului autoritar.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Autenticitate

 
 

Cînd spunem despre cineva că este „un om autentic“ îi facem, în mare, un compliment. Admitem că e vorba de un ins care se comportă în perfect acord cu sine, un ins care nu dă curs vorbirii în doi peri, atitudinilor contrafăcute, duplicităţii. Autenticitatea e sinceritate faţă de ceilalţi, dar, mai ales, sinceritate faţă de firea proprie. Spun, totuşi, că e un compliment „în mare“, pentru că, „în mic“, în anumite variante, el poate include şi o notă relativizantă: „cutare spune prostii, dar măcar e autentic“.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Marin Tarangul

 
 

Nu sînt pregătit să scriu despre moartea lui Marin Tarangul. În general, nu sînt pregătit să scriu despre moartea nimănui. Cine e cu adevărat pregătit să trăiască şi să comenteze moartea, fie că e vorba despre moartea în ea însăşi, despre moartea unui prieten sau despre moartea proprie? Dar în cazul acesta am, între altele, o problemă de stil. 

citiţi

Andrei PLEŞU | Dileme de altădată

Fragmente din lumea lui Ilf şi Petrov

 
 

În Jurnalul de la Tescani, am schiţat - răsfoind Viţelul de aur şi Douăsprezece scaune - un inventar rapid al lumii ilf-petroviene. Mă grăbesc să recuperez cîteva pagini lăsate, atunci, deoparte. Experienţa grotescă a vieţii în comunism va fi uitată (şi comunismul va redeveni periculos) cînd nu se va mai găsi nimeni care să rîdă citind asemenea pagini.

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Lehamitea şi entuziasmul

 
 

Am întîlnit, de curînd, o tînără juristă, proaspăt întoarsă de la o specializare în străinătate. Mi-a explicat, cu o bună dispoziţie înduioşătoare, că s-a întors cu ideea că trebuie să facem ceva, că ţara trebuie salvată şi că ea, personal, este gata să se angajeze într-un efort radical de reformă. Am vreo idee? N-aş vrea să stăm de vorbă despre asta?

citiţi

Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri

Din nou Mihail Manoilescu

 
 

„Partidele sunt de un sectarism, de o răutate şi de o violenţă care depăşesc orice limită, deoarece instinctele crude pot să-şi dea, în sînul acestora, acoperirea unei autorităţi colective.“

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI